Personalitatea

 

 

           Sentimentul de siguranță, pentru copil, se întemeiază pe sentimentul de a fi acceptat așa cum este și drept ceea ce este de către anturajul său imediat, dar mai cu seamă de către părinți iar pentru a se simți acceptat înseamnă mai înainte de orice a se simți iubit. Sentimentul de iubire nu poate fi pentru copil un sentiment abstract motiv pentru care dragostea trebuie să fie simțită de către copil, să fie exprimată prin acordarea unor satisfacții concrete. Dovada acestei iubiri constă în atât tandrețea părinților față de copil  cât și în calitatea hranei și a îngrijirilor, în gingășia contactelor sale cu mama, în duioșia micilor sale jocuri cu mama și tata. De asemenea, în timp, copilul va simți dragostea părinților și din bunăvoința ce i se arată, din bucuriile ce i se oferă, și, în special, din interesul pe care părinții îl acordă faptelor lui și din timpul pe care i-l consacră.

 

           Un copil nu se va simți iubit dacă nu are posibilitatea ca, la rândul lui, să exprime sentimente de afecțiune prin gesturi ca: se agață de gâtul mamei, povestește ceva, când îmbrățișează și sarută, oferă părinților o mâzgâlitură fără pretenții sau un desen frumos, ajută pe mama la pusul mesei sau pe tata la treaba din grădină dovedind astfel dorința de a contribui la bunăstarea familiei, de a participa prin aporturi reale la viața anturajului. Aceasta este modalitatea lui de a-și confirma apartenența la grup. 

 

           Este binecunoscut faptul că foarte mulți părinți își copleșesc copiii cu tot felul de cadouri în locul sentimentelor vizibile de duioșie. În această situație copilul trăiește intens sentimentul îndoielii de a fi iubit. El are nevoie să știe, să simtă că este un izvor de bucurie și de mulțumire pentru părinți, că sunt bucuroși că îl au și că reprezintă un element de fericire pentru cei apropiați. În caz contrar, dacă copilul simte că este în plus, dacă părinții îl minimalizează, îl neglijează și nu îi oferă ocazia de a-și da seama ce mult înseamnă pentru ei atunci vor apărea tulburări caracteriale în dezvoltarea personalității lui.

 

           După cum am precizat deja, dragostea părintească presupune încredere și siguranță, afecțiune și înțelegere din partea părinților. Cu alte cuvinte, dragostea părinților este un element securizant pentru copil. Atunci când acesta este lipsit de dragostea părintească el devine timid, instabil, interiorizat și complexat. Importanța prezenței familiei în viața copilului constă în faptul că acesta se identifică cu ei motic pentru care ei trebuie să fie atenți atât la ceea ce spun cât și la ceea ce fac deoarece eventualele divergențe sau neconcordanțe provoacă dezorientare și derută cu efecte negative asupra dezvoltării personalității copilului.

 

           Părinții, pe lângă sentimentul de securitate, sentimentul de iubire și acceptare, au câteva responsabilități față de copil necesare în procesul de creștere și educare:

• asigurarea subzistenței și educației;

• educarea și dirijarea trebuințelor fiziologice în raport cu oportunitățile familiale și cu standardele sociale și culturale ale vieții;

• dezvoltarea aptitudinilor, a limbajului și stimularea exersării capacitășilor practice, cognitive, tehnice și sociale care au rolul de a facilita securitatea personală, și comportamentul autonom;

• orientarea spre lumea imediată a universului familial, spre comunitatea mai latgă, spre societate, în așa fel încât adolescentul (mai multe informații despre perioada de adolescență puteți citi aici ) să fie pregătit să se confrunte cu marea varietate de situații și poziții sociale care vor interveni în viața de adult.