Personalitatea

Ce este creativitatea? 

Termenul creativitate provine de la latinescul creare şi înseamnă „a zămisli”, „a făuri”, „a naşte”; în psihologie, el a fost introdus în anul 1937 de G. W. Allport.

 

            Creativitatea a constituit şi constituie condiţia sine qua non a progresului cunoaşterii, a transformării lumii. De aceea, fenomenul creaţiei i-a fost omului o preocupare, din cele mai vechi timpuri. Cercetări asupra fenomenului creativ se întreprind, însă, doar din secolul al XIX-lea. Prin încercarea de studiu asupra aptitudinilor omului de geniu este considerată lucrarea lui F. Galton „Hereditary Genius” (1869). Creativitatea se constituie însă ca problemă de maxim interes pentru psihologie, în secolul al XX-lea. Gândirea secolului nostru şi a celor viitoare se cere a fi tot mai mult o gândire creatoare, iar omul prezentului şi al viitorului, uşor adaptabil la schimbări, inventiv.

            În prezent există sute de modalităţi prin care este definită creativitatea. Psihologii susţin în general că a fi creativ înseamnă a crea ceva nou, original şi adecvat realităţii,a face să existe, a aduce la viaţă, a cauza, a genera, a produce, a fi primul care interpretează rolul şi dă viaţă unui personaj, a compune repede.

            Creativ este cel care se caracterizează prin originalitate şi expresivitate, este imaginativ, generativ, deschizător de drumuri, inovativ etc.

            Societatea contemporană, comparativ cu cele anterioare, se caracterizează prin schimbări radicale, care se petrec în conduită, la locul de muncă sau în familie, în educaţie, în ştiinţă şi tehnologie, în religie şi aproape în orice aspect al vieţii noastre. A trăi într-o asemenea lume presupune un înalt grad de adaptare şi de curaj care este legat în mare măsură de creativitate. Omul zilelor noastre are nevoie de culturalizare în interiorul propriei lui fiinţe, deoarece goliciunea interioară corespunde unei apatii exterioare, incapacităţii de a înţelege realitatea şi de a avea comportamente adecvate. Prin originea ei, natura umană este creatoare. Omul se justifică pe sine în faţa Creatorului nu numai prin ispăşire, ci şi prin creaţie (N. Berdiaev).

            Creativitatea este, în esenţă, un complex proces, o complexă activitate psihică ce se finalizează într-un anumit produs, este acea capacitate psihică a individului uman de a realiza noul, sub diferite forme: teoretică, ştiinţifică, tehnică, socială etc., de a releva aspecte deosebite, necunoscute ale realităţii, de a elabora căi şi soluţii originale de rezolvare a problemelor şi a le exprima în forme personale inedite.

 

            În cadrul unor şcoli psihologice au fost formulate mai multe teorii asupra creativităţii.

           Teoria asociativistă, eleborată de Mednik (1962), consideră creativitatea un proces de organizare şi transformare a unor elemente asociative în combinaţii noi, originale pe baza gândirii.

          Teoria configuraţionistă defineşte creativitatea ca produs al imaginaţiei (şi nu al gândirii logice), cu ajutorul căreia sesizăm brusc un element din configuraţia întregului, completându-l.

           Teoria transferului reprezentată deJ. P. Guilford „defineşte” creativitatea ca pe o etapă a învăţării, transferabilă şi în cele mai diverse domenii de activitate.

         Toate teoriile moderne ale învăţării tind să demonstreze că accentul de instruire trebuie să cadă pe elaborarea instrumentelor de învăţare. Repetarea mecanică a regulilor trebuie să cedeze locul explorării de către copil a ariei de aplicare a acestor reguli, căutărilor independente de soluţii.

         Unii specialişti explică procesul creaţiei prin nivelul gândirii logice, alţii relevă influenţa unor factori de personalitate (motivaţii, aptitudini), iar a treia categorie diminuiază sau chiar neagă importanţa inteligenţei, atribuind rol hotărâtor imaginaţiei (Wertheimer).

      Imaginaţia creatoare este un factor fundamental al creativităţii, întrucât fuziunea informaţiei se realizează prin elaborarea unor structuri noi.

        Un factor deosebit de important al imaginaţiei creatoare este intuiţia. Ea constă în reorganizarea şi sinteza rapidă a experienţei anterioare, în anticiparea sau apariţia bruscă a soluţiei problemei, ca urmare a jocului liber al imaginaţiei sau al unui raţionament prescurtat, fără încercări şi erori.

        Totuşi o condiţie fundamentală a creativităţii este inteligenţa, ea fiind una dintre cele mai generale aptitudini umane şi un atribut al tuturor  proceselor cognitive, având particularităţi specifice: capacitatea de a surprinde repede şi cu precizie  trăsăturile definitorii ale unui obiect, de a sesiza ceea ce este esenţial, general, repetabil din percepţiile anterioare, de a organiza şi structura rapid şi selectiv, de a combina şi stabili relaţii între idei, imagini, lucruri sau fenomene la diverse niveluri de abstracţie sau intuiţie.

          Inteligenţa este însă o condiţie necesară, dar nu şi suficientă a creativităţii. Există şi inteligenţe sterile, neproductive. În realizarea actului de creaţie este necesară o fantezie bogată, unele aptitudini speciale, implicaţia factorilor motivaţionali (curiozitate, interes pentru cunoaştere), precum şi anumite trăsături ale personalităţii.

      În felul acesta activitatea creatoare apare ca un produs al întegii personalităţi, purtând trăsăturile specifice, notele de originalitate ale autorului ei.

          De-a lungul timpului psihologii au constatat că atât în ştiinţă, tehnică, cât şi în artă, creativitatea nu se produce instantaneu, ci are o anumită dinamică, parcurge etape şi momente, presupune anumite mecanisme şi condiţii. Numeroşi creatologi definesc creativitatea ca proces. După E. P. Torrance, creativitatea reprezintă „procesul modelării unor idei sau ipoteze, al testării acestor idei şi al comunicării rezultatelor obţinute.” J. Dewey şi G.W. Allport au propus o altă viziune asupra creativităţii – omul dispune de un potenţial, iar datoria educaţiei este să-l descopere şi să-l dezvolte. Prin educaţie, potenţialul creativ poate deveni în timp, trăsătura de personalitate care va produce noul, originalul, valorile socio-culturale.